Cicatricea de la operația de tiroidă este o cicatrice în urma multor cicatrici ale sufletului prin care am trecut de-a lungul anilor. 

Să zic, după ce am împlinit 30 de ani, au început să vină evenimentele navală peste mine. A fost moartea tatălui, care a fost un șoc cumplit. La un an și jumătate, a fost cu moartea mamei, după care la aproximativ 14 ani diferență a fost moartea soțului meu care avea 44 de ani. Amândoi având aceeași vârstă, asta a fost șocul cel mare.

Rămânând singură, deci fără părinți, cu doi copii mari - la facultate unul din ei, celălalt era în clasa a XI-a - atunci… Se spune că tiroida este boala nevorbitului. Atunci, am încercat să-mi reprim din sentimente, din durere… Pentru că durerea mea a fost atât de mare, încât simțeam că nu pot s-o duc și frica mea a fost să nu se întâmple ceva și cu mine că atunci copiii mei ar fi rămas chiar singuri. Ei, de atunci au început și simptome de depresie.

Plecasem deja din teatru după ce a murit soțul meu și m-am reprofilat pe terapii alternative, am lucrat în saloane ca maseur, am lucrat ca cosmetician. Lucram pe două saloane, nu aveam liber, lucram acasă, deci lucrăm cam în trei locuri ca să pot să fac față, să pot să-i țin la școală.

Și atunci, organismul la un moment dat a cedat. A cedat în sensul în care oboseala mea era atât de mare încât nu-mi explicam. Și atunci au început aceste semne pentru că organismul la un moment dat îți dă niște semne. Am fost la doamna doctor și i-am zis: Măi, eu sunt foarte obosită, nu mai pot, îmi vine rău. Și așa sunt disperată, depresia asta a mea avansează și așa mai departe și atunci ea m-a spus: Hai să facem noi o tiroidă. 

Înainte de această tiroidă, după moartea soțului meu, că mă întorc iarăși în trecut, primul semn al șocurilor pe care le-am avut au fost hemoragiile care nu se mai opreau în momentul în care eram foarte supărată. Și atunci am fost la un medic ginecolog și a fost nevoie să îmi fac o histerotomie totală. Deci aia a fost prima operație.

În momentul în care mi s-a spus că trebuie să mă operez și de tiroidă, în prima fază am refuzat ideea. Dar băiatul cel mic care acum are 36 de ani era și el prieten cu medicul meu de familie și el i-a spus - pentru că analizele mele ieșeau tot timpul schimbate datorită nodulilor pe care îi aveam pe tiroidă - că trebuie să facem treaba asta foarte urgent. 

Printr-o… vezi ce înseamnă că nimic nu e întâmplător în viață, printr-o clientă de a mea care venise la mine, o coafam, îi făceam tratament, se ducea la o nuntă, prin ea am reușit să dau peste o relație care m-a trimis la Cluj, la un anumit medic Silaghi care a fost mana mea cerească în sensul că m-a salvat.

Am fost la Cluj, am făcut această operație, după care mi-a ieșit un carcinom papilar, deci gradul întâi, cancer gradul unu. La sfatul cu medicul, medicul mi-a zis că ar putea aș putea să vin la controale mai des, să nu fac eu iod radioactiv, dar ținând cont de faptul că eu plecam din țară la cel mare, ca să am grijă de nepoțel, atunci am fost nevoită să fac acest iod radioactiv care mi-a schimbat viața total. În sensul că nu mai am sisteme endocrin, sunt un mic mutant, am pastile cu care trăiesc, ca să pot să trăiesc, transpirațiile sunt în permanență foarte abundente, deci nu cedează sub nicio formă. 

Au trecut, ne-am așezat cât de cât lucrurile, dar problemele mele de sănătate sunt evidență și vor continua pentru că neavând sistem endocrin, este clar că atunci organismul meu nu funcționează în parametri normali. Eu m-am obișnuit cu ideea, m-am obișnuit și cu singurătatea și cu tot ce mi-a dat Dumnezeu de tras, dar nu e ușor pentru că vrei să faci niște chestii și nu mai poți să le faci în momentul în care le făceai înainte și, uite așa. 

Deci trebuie să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru puterea… pentru faptul că putem să mâncăm, că putem să mergem, că putem să vedem, că putem să mergem la toaletă singuri. Adică pretențiile mele nu mai sunt atât de mari. Și am avut noroc de la Dumnezeu, deci eu am crezut mult în sacroterapie, în credință, m-am rugat foarte mult și mă rog pentru copii, pentru nepoți și mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a dat. 

Dar, ți- am zis, câteodată… deci eu am avut o viață destul de tumultoasă, că trăind în teatru, turnee, deplasări, am văzut aproape tot Europa, cum să spun, deci am călătorit, am avut un soț care nu m-a iubit, m-a idolatrizat! Deci nu pot să-i cer lui Dumnezeu nimic, pentru că mie mi s-a oferit înainte de a mi se lua. După ce mi s-a luat, mi s-a luat, mi s-a luat, mi s-a luat și cred că asta a fost echilibrul. Băieții sunt atât de legați de mine… bine, s-au obișnuit cu ideea că eu poate într-o zi nu o să mai fiu. Dar nu vreau să le creez dureri atât de devreme. Cred că a trebuit să fiu pregătită, și să fiu pregătită să merg mai departe așa, și în primul rând pentru copiii mei.